Prezentare

Prezentare

Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, cu sediul în Baia Mare, judeţul Maramureş, a luat fiinţă în anul 1959 ca parte integrantă în Ansamblul de Stat profesionist, iar din 1970 ca instituţie cu personalitate juridică şi program de activitate de sine stătător.

Justificarea înfiinţării lui rezidă în valorificarea bogatelor tradiţii folclorice milenare ale poporului român, păstrate din generaţie în generaţie într-o formă nealterată până în zilele noastre.

Ansamblul transilvan îndeplineşte cu prisosinţă această misiune sfântă, prezentând spectacole de înaltă factură autentică şi fascinaţie spirituală, cutreierând patru din cele cinci continente ale globului terestru. Întreaga sa activitate se rezumă la valorificarea folclorului tradiţional naţional al întregului spaţiu etnogeografic al României, devenind ansamblul reprezentativ al acestui spaţiu.

Ansamblu ClujAnsamblul are în componenţă:
– orchestra populară cu nume de rezonanţă în privinţa virtuozităţii interpretative a instrumentiştilor săi la vioară, acordeon, clarinet, taragot, nai şi la alte instrumente populare
– un corp de dansatori ce fascinează prin forţa, autenticul şi sensibilitatea coregrafică prin care valorifică varietatea dansului diferitelor zone etnofolclorice ale ţării
– solişti vocali recunoscuţi cu predilecţie pentru frumuseţea vocilor şi stilul preponderent autenticului zonal ce îl reprezintă. Este suficient să amintim că în rândul acestora avem şi laureaţi ai unor festivaluri mondiale.

O notă aparte o prezintă costumele, care prin amprenta cromatică a specificului popular zonal, în deplină concordanţă cu repertoriul adus în scenă, sunt bijuterii ale artei populare manuale. Ele strălucesc prin acurateţea autenticului, a culorii şi eleganţei autohtone.

Cei ce văd spectacolele noastre nu ne uită. Mărturie ne sunt desele solicitări şi apariţii în public, la televiziune, în sălile manifestărilor de amploare naţională, înregistrările radio, pe discuri şi CD-uri de popularitate. Ansamblul Folcloric Naţional Tansilvania este tot mai des reprezentant al României în manifestările internaţionale, expoziţionale, culturale şi artistice, ceea ce constituie un motiv de mândrie şi certitudine a valorii ce o reprezintă.